Portalul Corporativ
ACADEMICA

Inovatiile incep aici

În atenţia rezidenţilor PŞT “ACADEMICA”

Academia de Ştiinţe a Moldovei are onoarea de a Vă invita la Training-ul practic intitulat „Scrierea şi managementul proiectelor inovaţionale şi de transfer tehnologic”. Training-ul este coordonat de Universitatea de Tehnologie din Tallinn (UTT), Estonia în cooperare cu Reţeaua de Transfer Tehnologic a Moldovei, Fundatia DAS pentru o Moldovă Bazată pe Cunoaştere şi Centrul Proiecte Internaţionale al Academiei de Stiinte a Moldovei în cadrul proiectului moldo-estonian „Excelenţa în transferul bilateral de tehnologii pentru Moldova”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe a Estoniei.

Training-ul de formare va reuni la Chişinău şase instructori internaţionali, care vor împartăşi cunoştinţele, competenţele şi experienţele lor în elaborarea şi managementul unor proiecte internaţionale de succes în domeniul transferului tehnologic.

Evenimentul este adresat reprezentantilor institutiilor de cercetare si dezvoltare din Moldova, celor mai importante universitati din tara, intreprinderilor mici si mijlocii si autoritatilor publice care doresc sa obtina cunostinte avansate privind elaborarea si inaintarea unor propuneri de proiecte inovatoare in domeniul transferului tehnologic si in alte domenii conexe.

Agenda evenimentului, va include subiecte privind drepturile de proprietate intelectuala, marketing inovaţional, managementul de proiecte, audit, conexiunea dintre universităţi– IMM-uri–instituţii publice, accesul la finanţare a proiectelor inovatoare, monitorizare şi clusterizare.

Ca urmare a activităţilor de instruire de la Chişinău, 10 participanţi din Republica Moldova, care se vor implica activ în procesul de elaborare şi discutare a conceptelor de proiecte vor fi selectati pentru a participa în vara anului 2014 într-un seminar de instruire în Estonia şi vor fi asistaţi de către echipa de experţi din Estonia să îşi dezvolte ideea de proiect într-o propunere competitivă pe plan internaţional.

In acest sens, Vă invitam la sesiunea de training care se va desfăşura în perioada 26–27–28 februarie 2014 la Academia de Ştiinţe a Moldovei (Republica Moldova, Chisinau, Bd. Stefan cel Mare si Sfânt nr. 1, MD-2001) cu începere de la ora 9.00.

Pentru înregistrare la eveniment rugam sa ne expediaţi un email la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., indicind numele/prenumele, instituţia, funcţia şi datele de contact (email si telefon).